Pornind de la faptul că factorul intim (sufletul) e ca aripile fluturelui pe care se află acel praf mărunt de care nu îndrăzneşte să se atingă nimeni, în afară de Dumnezeu, acest spectacol este mai degrabă ca un experiment în dorinţa de a ne descoperi ca “fluturi” şi ca oameni, implicit... De ce fluturi? Şi mai ales de ce sihaştri?! Pentru că într-o lume în care anormalul ia locul normalului, am simţit nevoia de evadare din acest anormal păgubos, de o eliberare, sau mai bine spus, de o intensitate a libertăţii (de cele mai multe ori înţeleasă prost), şi mai ales din dorinţa de a ne “înveli de frig într-o speranţă”. Speranţa că vom putea zbura... Sau cel puţin c-am încercat! Dacă nu reuşim, probabil că trebuie să ne împăcăm cu câteva omizi, dacă dorim să atingem cândva fluturii. (Dorina Nemeş)