12-13 septembrie, ZILELE PORȚILOR DESCHISE

Comunicat: 3 septembrie 2026 

12-13 septembrie, ZILELE PORȚILOR DESCHISE LA TEATRUL DE NORD 

La începutul fiecărei noi stagiuni Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special, dedicat apropierii de public. Anul acesta, Zilele Porților Deschise ale Trupei Mihai Raicu vor avea loc în weekendul 12-13 septembrie. Programul include multe noutăți și surprize pe care vi le dezvăluim mai jos.

Ateliere de teatru pentru toate vârstele

Sâmbăta va fi dedicată micului public și va include atelierul PICII SPECTATORI (pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 – 9 ani și părinții lor), susținut de actrița Andreea Mocan. Tot sâmbătă va avea loc Atelierul de improvizație pentru adolescenți (12-15 ani) însoțiți de părinți, alături de membrii trupei ImproȘtim. Atelierul este gândit ca o interacțiune spontană între participanți, prin jocuri și situații care îi ajută să se cunoască mai bine, să se pună în locul celuilalt într-un mod amuzant și relaxant și de ce nu, să învețe lucruri noi unii despre alții. Noutatea este dată de atelierul de improvizație de duminică, dedicat exclusiv adulților și organizat de membrii trupei ImproȘtim. „Cei mari” sunt invitați să se joace, să interacționeze, să iasă puțin din rutină și să vadă ce se poate întâmpla când nu au timp să pregătească răspunsul perfect. 

Tururi ghidate ale Teatrului de Nord

V-ați întrebat vreodată cum funcționează culisele unui teatru? Sau, poate, cum se schimbă atât de rapid decorul în timpul spectacolelor? Sau cum ajung actorii sub scenă, ca să ne surprindă ieșind din trapă? Puteți găsi răspuns la toate aceste curiozități și mult mai multe informații despre bucătăria internă a unui teatru în tururile ghidate de sâmbătă.

TEATRUL ÎN MÂINILE TALE? În turul ghidat participativ de duminică vom demonstra spectatorilor curioși cum se creează un moment teatral în timp real, care sunt elementele cu care lucrăm și de câți oameni e nevoie în spatele scenei. La finalul turului, doritorii vor putea lua parte la crearea unui moment teatral propriu.

Repetiție deschisă

În dimineața de duminică oricine dorește să vadă ce se întâmplă atunci când o echipă se pregătește pentru a ieși la public va putea asista la repetiția deschisă a spectacolului CIUDATUL ROL AL ÎNTÂMPLĂRII care va putea fi vizionat în aceeași seară, de la ora 19.00.

Recrutare pentru trupa de voluntari adolescenți

Ca în fiecare an, nu este omisă nici trupa de voluntari a teatrului. Înscrierile se pot face online, completând formularul afișat, sau fizic în cele două zile de porți deschise, în foaierul teatrului din strada Horea nr. 5. Înființată în 2017, Trupa de Voluntari este un proiect de suflet al Trupei Mihai Raicu, care reunește în fiecare an adolescenți curioși și talentați ce au posibilitatea să participe gratuit la ateliere săptămânale de teatru conduse de actori ai trupei, să ia parte la proiecte de teatru pentru adolescenți și să se dezvolte într-un mediu cultural artistic.

Programul Zilele Porților Deschise este completat  de spectacole

Sâmbătă, de la ora 12.00, se va juca MINI OMUL DE ȘTIINȚĂ, spectacol pentru copii, cu Silviu Ruști de la Teatrul Magic Puppet, unde picii spectatori vor descoperi magia experimentelor științifice. De la ora 17.00, pe strada Horea va avea loc un SPECTACOL STRADAL tot cu Teatrul Magic Puppet, din Cluj-Napoca. La ora 19.00, la Sala Studio, spectatorii sunt invitați la o porție sănătoasă de râs servită de UN SPECTACOL IMPROVIZAT cu ImproȘtim! Încheiem porțile deschise cu comedia CIUDATUL ROL AL ÎNTÂMPLĂRII de Ion Băieșu, regia Dan Tudor, programată duminică de la ora 19.00, la Sala Mare.

O altă noutate a acestei ediții este Comunitatea TN - un demers dedicat spectatorilor adulți care vor să facă parte din lumea de culise a Trupei Mihai Raicu. Membrii comunității TN vor participa la discuții, lecturi, repetiții deschise, întâlniri cu artiștii, pot deveni voluntari de eveniment sau chiar ambasadori ai teatrului în comunitatea locală. 

 

Informații suplimentare:

Accesul la orice spectacol din program se face în baza biletelor cu prețul unic de 20 de lei. La spectacolul stradal, la tururile ghidate și la ateliere accesul este gratuit. Spectatorii care își achiziționează abonamente pentru stagiunea 2026/2027 până în data de 13 septembrie (inclusiv) au intrare liberă la toate spectacolele din program.

Înscrierile pentru ateliere se vor face la Agenția Teatrală (str. Horea, nr. 6), la telefon 0261712106 ori prin formularele de înscriere disponibile pe site-ul trupei https://mihairaicu.ro/g/prima_pagina/1254/ZILELE-PORȚILOR-DESCHISE-2026  

Toți cei care ne trec pragul în Porțile Deschise pot ridica un card de participare din foaierul Teatrului de Nord. Pentru fiecare activitate la care se înscriu și participă vor primi o viză de participare. La completarea tuturor celor trei vize, cu cadrul complet, beneficiază de un bilet gratuit la spectacolul CIUDATUL ROL AL ÎNTÂMPLĂRII. Biletul se ridică de la Agenția teatrală din str. Horea nr. 6, pe baza cardului de participare. Dacă ai un prieten care nu a fost niciodată la teatru și reușești să îl aduci duminică la teatru, beneficiezi de un bilet gratuit la spectacolul CIUDATUL ROL AL ÎNTÂMPLĂRII. Biletul se ridică de la Agenția teatrală din str. Horea nr. 6.

 

https://mihairaicu.ro/g/prima_pagina/1254/ZILELE-PORȚILOR-DESCHISE-2026 

 

Agenția teatrală: strada Horea nr. 6
Telefon: 0261712106 sau 0786538580
E-mail: agentie.teatruldenord@gmail.com
Bilete online: https://www.entertix.ro

 

ȘTIRI
Premieră: OMUL CEL BUN DIN SÎCIUAN
Programul lunii OCTOMBRIE 2026
12-13 septembrie, ZILELE PORȚILOR DESCHISE
Trupa Mihai Raicu deschide stagiunea cu numărul 58
Câștigătorii ediției a IV-a a concursului de dramaturgie FOCUS DRAMA!
Ecouri de showcase – NONA RAPOTAN: UN TEATRU ȘI DOUĂ TRUPE
Masterclass cu regizorul Yuri Kordonsky
Ecouri de showcase – CLAUDIU GROZA: Showcase septentrional
Ecouri de showcase - Ion Parhon: ANATOMIA MARIAJULUI DINTRE TEATRU ȘI VIAȚĂ
ANDREI MIHALACHE, 45 de ani de carieră artistică
ALEXANDRU RADU, 45 de ani de carieră artistică
Premieră-eveniment: DESPRE TANDREȚE
Cea mai cunoscută poveste din folclorul japonez, pusă în scenă la Satu Mare
CEILALȚI. Spectacol independent premiat, în turneu național
Ecouri de showcase – CLAUDIU GROZA: Showcase septentrional
Patru reprezentații pentru abonații Teatrului de Nord
CLEAN HANDS, premieră la Sala Studio a Teatrului de Nord
Spectacol găzduit: ULTIMA HALTĂ ÎN PARADIS
Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026
Programul lunii aprilie 2026
Ecouri de showcase - Oana Balaci: Cinci zile la showcase-ul Teatrului de Nord din Satu Mare
Spectacole din Arad pe scena Teatrului de Nord
„Nunta de argint”, o confesiune despre iubire și luciditate
Programul Trupei Mihai Raicu în luna martie
Spectacole invitate, la finalul lunii februarie
Ecouri de showcase - Mirela Sandu Gheorghiu: Între basm, furie și revelație - un showcase al neliniștilor de azi
Ecouri de showcase - Luana Popa: Urme
Ecouri de showcase - Radu Preda: Vitrina cu surprize a Teatrului de Nord Satu Mare
Programul Trupei Mihai Raicu în luna februarie 2026
SHOWCASE 2026
INEVITABIL revine pe sena Teatrului de Nord
„Profesorul de franceză”, spectacol cu prilejul Zilei Culturii Nationale
Vă invităm să descoperiți un Shakespeare proaspăt, actual și plin de umor
Primul spectacol din acest an: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Premieră: DRAGOSTEA CELOR TREI PORTOCALE, regia Ovidiu Caița
Teatrul Magic Puppet - caNON, spectacol de păpuși pentru adolescenți și adulți
Caragiale orădean, la Satu Mare!
Teatrul Magic Puppet aduce la Satu Mare spectacolul „De ce să strici o știre bună cu adevărul?”
ImproȘtim sărbătorește 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare!
Premieră la Sala Studio: „Nunta de argint”
CP: Programul lunii noiembrie la Teatrul de Nord
Cronică de Nona Rapotan la spectacolul LIVADA DE VIȘINI
Spectacolele Trupei Mihai Raicu la final de octombrie
DINCOLO DE MACI, spectacol găzduit
Premieră la Sala Studio: rent-a-family.srl
Octombrie vine cu un program încărcat la Teatrul de Nord!
Premieră: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Două spectacole de studio și unul în aer liber
Trupa Mihai Raicu deschide stagiunea 57
Atelier-laborator „The sequencer”, cu Florin Fieroiu




Teatrul de Nord este o instituție publică
finanțată de Primăria Municipiului Satu Mare

TEATRUL DE NORD SATU MARE
Str. Horea nr. 3-5
440004, Satu Mare
Telefon SECRETARIAT: +40261715876
Telefon POARTĂ: +40261712538
(str. Doja nr. 3)


  Termeni si conditii    Politica de confidentialitate   

   RO   HU   EN   DE  
Bilete online