Joi 21 mai, de la orele 9.30 și 11 dimineața, va avea loc premiera spectacolului PRINȚESA ȚESTOASĂ, după o poveste din folclorul japonez.
Regizoarea Diana Dragoș propune publicului sătmărean încă o poveste inspirată din cultura japoneză, de data aceasta pentru cei mici. Legenda pescarului Urashima Tarō a fost prima dată consemnată în secolul al VIII-lea, însă cel mai probabil ea există de încă și de mai mult timp în Japonia, transmisă pe cale orală din generație în generație până în ziua de astăzi, fiind considerată cea mai cunoscută poveste pentru copii din cultura japoneză.
Totul începe atunci când pescarul Urashima Tarō salvează o broască țestoasă de niște copii care o necăjesc. De la această acțiune simplă pornește o călătorie subacvatică plină de surprize în care Urashima Tarō se îmbarcă alături de țestoasa salvată. Atât copiii, cât și adulții, se vor putea bucura de o poveste despre bunătate, curaj și importanța propriilor decizii într-o aventură marcată de magia specific niponă.
Lumea spectacolului este creată de Diana Dragoș, care de această dată nu semnează doar regia, dar și dramaturgia și design-ul video și al sunetului. Cristian Gătina realizează decorul, alături de Daria Nicu, care confecționează costumele și gândește machiajul, dar și de Andrei Gîjulete, care se alătură acestui proiect nu ca actor, ci în calitate de coordonator al mișcării scenice. Din distribuție fac parte Ciprian Vultur, Alexandra Odoroagă, Lucia Maria Racșan și Tibor Székely, dar și una dintre voluntarele Trupei Mihai Raicu, Mara Acu, care este elevă de liceu.
La reprezentațiile de la premiera de joi sunt invitați elevii care au abonamentul „Prichindel”, de la ora 9.30, respectiv cei care au abonamentul „Petre Ispirescu”, de la ora 11, însă mai există bilete disponibile puse în vânzare la Agenția Teatrală de pe str. Horea, nr. 6 ori online accesând https://teatruldenord.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2201
CEILALȚI. Spectacol independent premiat, în turneu național
Ecouri de showcase – CLAUDIU GROZA: Showcase septentrional
Patru reprezentații pentru abonații Teatrului de Nord
CLEAN HANDS, premieră la Sala Studio a Teatrului de Nord
Spectacol găzduit: ULTIMA HALTĂ ÎN PARADIS
Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026
Programul lunii aprilie 2026
Ecouri de showcase - Oana Balaci: Cinci zile la showcase-ul Teatrului de Nord din Satu Mare
Spectacole din Arad pe scena Teatrului de Nord
„Nunta de argint”, o confesiune despre iubire și luciditate
Programul Trupei Mihai Raicu în luna martie
Spectacole invitate, la finalul lunii februarie
Ecouri de showcase - Mirela Sandu Gheorghiu: Între basm, furie și revelație - un showcase al neliniștilor de azi
Ecouri de showcase - Luana Popa: Urme
Ecouri de showcase - Radu Preda: Vitrina cu surprize a Teatrului de Nord Satu Mare
Programul Trupei Mihai Raicu în luna februarie 2026
SHOWCASE 2026
INEVITABIL revine pe sena Teatrului de Nord
„Profesorul de franceză”, spectacol cu prilejul Zilei Culturii Nationale
Vă invităm să descoperiți un Shakespeare proaspăt, actual și plin de umor
Primul spectacol din acest an: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Premieră: DRAGOSTEA CELOR TREI PORTOCALE, regia Ovidiu Caița
Teatrul Magic Puppet - caNON, spectacol de păpuși pentru adolescenți și adulți
Caragiale orădean, la Satu Mare!
Teatrul Magic Puppet aduce la Satu Mare spectacolul „De ce să strici o știre bună cu adevărul?”
ImproȘtim sărbătorește 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare!
Premieră la Sala Studio: „Nunta de argint”
CP: Programul lunii noiembrie la Teatrul de Nord
Cronică de Nona Rapotan la spectacolul LIVADA DE VIȘINI
Spectacolele Trupei Mihai Raicu la final de octombrie
DINCOLO DE MACI, spectacol găzduit
Premieră la Sala Studio: rent-a-family.srl
Octombrie vine cu un program încărcat la Teatrul de Nord!
Premieră: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Două spectacole de studio și unul în aer liber
Trupa Mihai Raicu deschide stagiunea 57
Atelier-laborator „The sequencer”, cu Florin Fieroiu
DOSARELE SIBERIEI, 3 iulie 2025 - ora 19, Sala Mare
REALITĂȚI ABSURDE | Parcul Central Satu Mare
Cei Trei Purceluși - spectacol dedicat Zilei Copiilor
Dragă statule român... cronică de Nona Rapotan
„Inevitabil”, ultima premieră a stagiunii la Teatrul de Nord
Cronică de Daria Stan la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ
În căutarea unor texte pentru publicul spectator - Spațiul dintre noi - Focus Drama 2024
„Shakespeare se scrie cum îmi place mie” – cronică de teatru de Mariana Ciolan
Trupa Mihai Raicu pregătește ultima premieră a stagiunii
Spectacole de neratat în luna mai la Teatrul de Nord Satu Mare
„Maidanul cu dragoste” și „Petru sau Zece fără un sfert” se joacă în weekend la Sala Satudio
REALITĂȚI ABSURDE – instalație performativă în Parcul Central din Satu Mare


