Comunicat de presă
25 martie 2026
Trupa Mihai Raicu are încă un program lunar plin
Aprilie aduce pentru publicul sătmărean nu mai puțin de două premiere noi, semnate de regizori emergenți, dar și alte două spectacole invitate, pe lângă programul obișnuit al Trupei Mihai Raicu.
Programul lunii începe cu o premieră. Pe 5 aprilie, de la ora 19, are loc premiera spectacolului ȘCOALA NEVESTELOR. REABILITARE, semnată de celebrul dramaturg clasic Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai degrabă drept Molière, și adaptată de regizoarea spectacolului, Irisz Kovacs. Spectacolul pune în discuție relațiile și atitudinile sociale pe care (încă) le mai avem cu privire la căsătorie, bărbați și femei, împachetându-le într-o comedie adaptată zilelor noastre, însă cu același bine-cunoscut umor efervescent specific lui Molière.
În data de 7 aprilie Trupa Mihai Raicu găzduiește ULTIMA HALTĂ ÎN PARADIS, spectacol produs de Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda, regizat de Andrei Mihalache. Ni se pregătește așadar o porție sănătoasă de râs: de pe patul de spital, un Don Juan de provincie românească încearcă să dea mai departe secretele seducției și iubirii unui tânăr naiv și lipsit de experiență. Ce e dragostea de fapt? Și cine ne poate spune mai bine dacă nu un bărbat care și-a lăsat de mult tinerețea în urmă însă nu a pierdut-o niciodată?
După câteva zile în care Teatrul de Nord își va lua răgaz pentru sărbătorirea Paștelui, secția română revine cu o altă premieră, de această dată la Sala Studio.
CLEAN HANDS abordează o problemă majoră a societății civile românești: industria jocurilor de noroc, iar povestea este spusă de o echipă tânără, proaspăt ieșită de pe băncile facultății. Comedia socială pune cap la cap povești scrise în urma unui amplu proces de documentare și cercetare de teren dar și momente în care întregul fenomen este satirizat. Echipa, pe care o vom prezenta la momentul potrivit, este coagulată de Alex Ianăși, care a câștigat anul trecut premiul Uniunii Teatrale din România pentru cel mai bun debut. Premiera va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 19, iar următoarea reprezentație a spectacolului încheie programul lunii, fiind joi, 30 aprilie, tot de la ora 19.
În datele de 19 și 20 aprilie, ȘCOALA NEVESTELOR. REABILITARE se joacă pentru abonamente. Duminică, 19 aprilie, de la ora 19, sunt invitați la teatru spectatorii care au achiziționat abonamentul „Vasile Savinescu” iar luni, 20 aprilie, de la ora 17, noua premieră se întâlnește pentru prima dată cu publicul licean, anume cel al Colegiului Național „Ioan Slavici”.
Reprezentațiile pentru abonamentele de elevi continuă cu IM’PROGRAMA, spectacolul de improvizație al trupei ImproȘtim creat special pentru elevi, care abordează teme școlare. Marți și miercuri, 21 și 22 aprilie, de la ora 17, elevii de gimnaziu care au abonamentele „Ion Creangă” sau „Liviu Rebreanu” sunt așteptați la teatru.
Joi, 23 aprilie, de la ora 19, se joacă din nou NUNTA DE ARGINT (Diatribă de dragoste împotriva unui bărbat așezat) de Gabriel Garcia Márquez, spectacol regizat de Andrei Mihalache. Monologul Gracielei, interpretată de Carmen Frățilă, adună toate frustrările îngropate sub 25 de ani de căsătorie. Povestea ne trece alături de protagonistă printr-o suită de amintiri deopotrivă dulci și amare, prin toate momentele în care Graciela s-a abandonat pe sine de dragul căsniciei în care se află.
Finalul lunii este marcat de încă un spectacol invitat, de data aceasta produs de Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița. VARIAȚIUNI ENIGMATICE de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Cristian Ioan, este un tur de forță condus de numai 2 personaje prezente pe scenă, însuflețite de Dorin C. Zachei și Radu Botar.. Un jurnalist fals intervievează un romancier celebru. Motivul? Ultimul său roman, care este compus din mai multe scrisori de dragoste. Începe o amplă dezbatere despre iubire, despre oamenii pe care îi iubim și timpul pe care îl avem alături de ei. Spectacolul va avea loc marți, 28 aprilie, de la ora 19, la Sala Mare a Teatrului de Nord.
Bilete pentru toate evenimentele Trupei Mihai Raicu sunt disponibile online pe biletmaster.ro sau fizic la Agenția Teatrală de pe str. Horea, nr. 6 (telefon: 0261712106 | 0786538580).
Ecouri de showcase – CLAUDIU GROZA: Showcase septentrional
Patru reprezentații pentru abonații Teatrului de Nord
CLEAN HANDS, premieră la Sala Studio a Teatrului de Nord
Spectacol găzduit: ULTIMA HALTĂ ÎN PARADIS
Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026
Programul lunii aprilie 2026
Ecouri de showcase - Oana Balaci: Cinci zile la showcase-ul Teatrului de Nord din Satu Mare
Spectacole din Arad pe scena Teatrului de Nord
„Nunta de argint”, o confesiune despre iubire și luciditate
Programul Trupei Mihai Raicu în luna martie
Spectacole invitate, la finalul lunii februarie
Ecouri de showcase - Mirela Sandu Gheorghiu: Între basm, furie și revelație - un showcase al neliniștilor de azi
Ecouri de showcase - Luana Popa: Urme
Ecouri de showcase - Radu Preda: Vitrina cu surprize a Teatrului de Nord Satu Mare
Programul Trupei Mihai Raicu în luna februarie 2026
SHOWCASE 2026
INEVITABIL revine pe sena Teatrului de Nord
„Profesorul de franceză”, spectacol cu prilejul Zilei Culturii Nationale
Vă invităm să descoperiți un Shakespeare proaspăt, actual și plin de umor
Primul spectacol din acest an: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Premieră: DRAGOSTEA CELOR TREI PORTOCALE, regia Ovidiu Caița
Teatrul Magic Puppet - caNON, spectacol de păpuși pentru adolescenți și adulți
Caragiale orădean, la Satu Mare!
Teatrul Magic Puppet aduce la Satu Mare spectacolul „De ce să strici o știre bună cu adevărul?”
ImproȘtim sărbătorește 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare!
Premieră la Sala Studio: „Nunta de argint”
CP: Programul lunii noiembrie la Teatrul de Nord
Cronică de Nona Rapotan la spectacolul LIVADA DE VIȘINI
Spectacolele Trupei Mihai Raicu la final de octombrie
DINCOLO DE MACI, spectacol găzduit
Premieră la Sala Studio: rent-a-family.srl
Octombrie vine cu un program încărcat la Teatrul de Nord!
Premieră: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Două spectacole de studio și unul în aer liber
Trupa Mihai Raicu deschide stagiunea 57
Atelier-laborator „The sequencer”, cu Florin Fieroiu
DOSARELE SIBERIEI, 3 iulie 2025 - ora 19, Sala Mare
REALITĂȚI ABSURDE | Parcul Central Satu Mare
Cei Trei Purceluși - spectacol dedicat Zilei Copiilor
Dragă statule român... cronică de Nona Rapotan
„Inevitabil”, ultima premieră a stagiunii la Teatrul de Nord
Cronică de Daria Stan la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ
În căutarea unor texte pentru publicul spectator - Spațiul dintre noi - Focus Drama 2024
„Shakespeare se scrie cum îmi place mie” – cronică de teatru de Mariana Ciolan
Trupa Mihai Raicu pregătește ultima premieră a stagiunii
Spectacole de neratat în luna mai la Teatrul de Nord Satu Mare
„Maidanul cu dragoste” și „Petru sau Zece fără un sfert” se joacă în weekend la Sala Satudio
REALITĂȚI ABSURDE – instalație performativă în Parcul Central din Satu Mare
Cronică de Adrian Țion: Shakespeare în balans critic - Cum se scrie Shakespeare?


