04. 10. 2018,ora 19.00, Teatrul de Nord - Sala Mare

Teatrul Național Csokonai, Debrecen - Ungaria

IDIOTUL

de F. M. Dostoievski 

Adaptare de Adorján Beáta și Sardar Tagirovsky după traducerea lui Makai Imre și Szabó Endre
 

Distribuția:

Mișkin: Kiss Gergely Máté

Rogojin: Papp István

Nastasia Filippovna: Zeck Juli

Generalul Iepancin: Mercs János

Lizaveta Prokofievna/Toțki: Vékony Anna

Aglaia/Ippolit: Horváth Julianna, inv.

Aleksandra/Kolia: Edelényi Vivien

Adelaida/Pavlovici: Mészáros Ibolya

Lebegev: Kránicz Richárd

Gavrila Ardalionovici (Ganya)/Profesorul Schneider: Janka Barnabás

Marie/Ivan Petrovici: Nánási Brigitta, inv.

Majordom: Horváth Sándor

Și: Czirják Csilla, Kis Eleonóra, Kuczmog Klaudia, Papp Renáta, Pintér Tímea, Repka Sára, Simon Erika, Törő Ildikó

Pian: Dargó Gergely

Compozitor: Katona Dávid és Bakk-Dávid László

Consultant muzical: Katona Dávid

Scenograf: Giliga Ilka

Light design: Bányai Tamás

Coregraf: Bezsán Noémi

Regizor tehnic: Kató Anikó

Sufleor: Menich Éva/Csóka Áron

Asistent regie: Homonna Nóra/Ozoroczki Erika

Dramaturg: Adorján Beáta

Regia: Sardar Tagirovsky

Durata: 3 h, 40 min. (două pauze) 

Spectacol cu titrare în limba română

Prin prezența prințului Mișkin, autorul dezvăluie o întreagă lume atât cititorului, cât și spectatorului. Personajul lui Dostoievski apare ca o lentilă. Între epoca scriitorului și epoca noastră este o distanță minimală. Dacă privim „acele” evenimente ne dăm seama că textul romanului este foarte aproape de realitatea cinematografică contemporană.

Rețeta devine evidentă atât pentru cititor, cât și pentru spectator deoarece bunătatea creștină a lui Miskin este o dorință nu doar a Rusiei acelei vremi, ci și a lumii noastre contemporane idealizate. În acea epocă distanțele fizice din Rusia păreau uriașe, ușor de străbătut în prezent, însă distanțele dintre oameni devin din ce în ce mai mari… Degeaba am trecut de aceste obstacole fizice, prăpastia dintre suflete a devenit uriașă. Ne dă însă speranță faptul că suntem capabili de a ne recunoaște propriile bariere și obstacole pe care ni le creăm involuntar. Această senzație creează iluzia obstacolului, a faptului că toate schimbările sunt deșarte. Cu toate acestea suntem obligați să părăsim matricea confortabilă în momentul în care ne așezăm la ceai cu prințul.