DINCOLO DE MACI, spectacol găzduit

Comunicat de presă

8 octombrie 2025
 

Spectacolul „Dincolo de maci” își continuă turneul național și ajunge la Teatrul de Nord
 

Teatrul de Nord găzduiește performance-ul „Dincolo de maci”, marți 14 octombrie, de la ora 18, la Sala Mare.

Spectacolul produs la Cluj se află într-un turneu național și poposește la Satu Mare pentru o singură seară, aducând în discuție întrebarea fundamentală care ne macină pe toți: „ce rămâne dincolo de ceea ce vedem zi de zi?”.

Invităm sătmărenii să se rupă preț de o oră de realitate și să participe la un spectacol inedit, fascinant prin efectele de lumină, muzică, mișcare și culoare pe care le aduce, dar și prin tema propusă, care este de o sensibilitate aparte. Scenariul scris de Ana Cucu Popescu este o incursiune în memoria umanității și redă în prim plan omul, în perpetua căutare a sensului său.

„Dincolo de maci” se adresează publicului peste 14 ani și este produs de Teatrul Magic Puppet din Cluj-Napoca, cu o echipă artistică remarcabilă. Acest spațiu cultural adună spectatori deschiși spre experimente insolite sau spre „descătușarea ludicului din noi”, în cuvintele regizoarei Delia Gavlițchi.

Spectacolul face parte din proiectul „Viața interioară a bătrânilor”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național şi de UNITER (Uniunea Teatrală din România). Proiectul explorează universul emoțional al seniorilor și a inclus ateliere de storytelling (coordonate de Ana Cucu Popescu) și ateliere de animație (coordonate de Florin Suciu), în parteneriat cu Centrul de Zi pentru Seniori nr. 1 din Cluj-Napoca.

Bilete au prețul de 30 de lei (20 de lei cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari) și pot fi cumpărate de la Agenția teatrală (str. Horea nr. 6, telefon: 0261712106 sau 0786538580), sau online: https://teatruldenord.biletmaster.ro/



O reverie scenică despre memorie, fragilitate și iubire:

DINCOLO DE MACI

Teatrul Magic Puppet, Cluj-Napoca

Regia: Florin Suciu

Scenariul: Ana Cucu Popescu

Scenografia: Răzvan Chendrean

Compoziția muzicală: Max Anchidin

Light design: Alexandru Bote

Animații: Răzvan Chendrean și Florin Suciu

Video Mapping: Florin Suciu

Foto/Video: Cătălin Grigoriu, Dragoș Popa

Distribuția: Andreea Ajtai, Dragoș Lupău, Alina Neagoe, Paul Sebastian Popa

 

Durata: 1h

Vârsta recomandată: 14+

https://teatruldenord.ro/g/spectacol/1163/DINCOLO-DE-MACI

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=vOBf3PUQTa8
ȘTIRI
Ecouri de showcase - Ion Parhon: ANATOMIA MARIAJULUI DINTRE TEATRU ȘI VIAȚĂ
Premieră-eveniment: DESPRE TANDREȚE
Cea mai cunoscută poveste din folclorul japonez, pusă în scenă la Satu Mare
CEILALȚI. Spectacol independent premiat, în turneu național
Ecouri de showcase – CLAUDIU GROZA: Showcase septentrional
Patru reprezentații pentru abonații Teatrului de Nord
CLEAN HANDS, premieră la Sala Studio a Teatrului de Nord
Spectacol găzduit: ULTIMA HALTĂ ÎN PARADIS
Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026
Programul lunii aprilie 2026
Ecouri de showcase - Oana Balaci: Cinci zile la showcase-ul Teatrului de Nord din Satu Mare
Spectacole din Arad pe scena Teatrului de Nord
„Nunta de argint”, o confesiune despre iubire și luciditate
Programul Trupei Mihai Raicu în luna martie
Spectacole invitate, la finalul lunii februarie
Ecouri de showcase - Mirela Sandu Gheorghiu: Între basm, furie și revelație - un showcase al neliniștilor de azi
Ecouri de showcase - Luana Popa: Urme
Ecouri de showcase - Radu Preda: Vitrina cu surprize a Teatrului de Nord Satu Mare
Programul Trupei Mihai Raicu în luna februarie 2026
SHOWCASE 2026
INEVITABIL revine pe sena Teatrului de Nord
„Profesorul de franceză”, spectacol cu prilejul Zilei Culturii Nationale
Vă invităm să descoperiți un Shakespeare proaspăt, actual și plin de umor
Primul spectacol din acest an: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Premieră: DRAGOSTEA CELOR TREI PORTOCALE, regia Ovidiu Caița
Teatrul Magic Puppet - caNON, spectacol de păpuși pentru adolescenți și adulți
Caragiale orădean, la Satu Mare!
Teatrul Magic Puppet aduce la Satu Mare spectacolul „De ce să strici o știre bună cu adevărul?”
ImproȘtim sărbătorește 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare!
Premieră la Sala Studio: „Nunta de argint”
CP: Programul lunii noiembrie la Teatrul de Nord
Cronică de Nona Rapotan la spectacolul LIVADA DE VIȘINI
Spectacolele Trupei Mihai Raicu la final de octombrie
DINCOLO DE MACI, spectacol găzduit
Premieră la Sala Studio: rent-a-family.srl
Octombrie vine cu un program încărcat la Teatrul de Nord!
Premieră: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Două spectacole de studio și unul în aer liber
Trupa Mihai Raicu deschide stagiunea 57
Atelier-laborator „The sequencer”, cu Florin Fieroiu
DOSARELE SIBERIEI, 3 iulie 2025 - ora 19, Sala Mare
REALITĂȚI ABSURDE | Parcul Central Satu Mare
Cei Trei Purceluși - spectacol dedicat Zilei Copiilor
Dragă statule român... cronică de Nona Rapotan
„Inevitabil”, ultima premieră a stagiunii la Teatrul de Nord
Cronică de Daria Stan la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ
În căutarea unor texte pentru publicul spectator - Spațiul dintre noi - Focus Drama 2024
„Shakespeare se scrie cum îmi place mie” – cronică de teatru de Mariana Ciolan
Trupa Mihai Raicu pregătește ultima premieră a stagiunii
Spectacole de neratat în luna mai la Teatrul de Nord Satu Mare




Teatrul de Nord este o instituție publică
finanțată de Primăria Municipiului Satu Mare

TEATRUL DE NORD SATU MARE
Str. Horea nr. 3-5
440004, Satu Mare
Telefon SECRETARIAT: +40261715876
Telefon POARTĂ: +40261712538
(str. Doja nr. 3)


  Termeni si conditii    Politica de confidentialitate   

   RO   HU   EN   DE  
Bilete online