În căutarea unor texte pentru publicul spectator - Spațiul dintre noi - Focus Drama 2024

Codruța Cadar

Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici 

Nu cred că există în mod real anumite atribute care să delimiteze dramaturgia bună de cea mai puțin bună. Și asta cu atât mai mult cu cât vorbim despre dramaturgie contemporană. Ediția a III-a a concursului de dramaturgie Focus Drama, cu tema Spațiul dintre noi (organizat de asociația Focus Drama în parteneriat cu Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord Satu Mare) m-a luat prin surprindere pe mai multe paliere. Iar rezultatele lui au fost o surpriză, cred, mai ales pentru public, la fel cum mie mi se par curioase acum, după finalizarea concursului, concluziile pe care le trag. 

În primul rând, trendul pe care îl observăm la juriile concursurilor de dramaturgie din toată țara, în care critici, actori și regizori care mai de care, cu CV-uri kilometrice, prestigioase, elogioase (și, pe bună dreptate, demne de tot respectul), ocupă locurile de onoare, nu a fost prezent aici. Din juriu a făcut parte tânărul regizor Tudor Dreve, tânăra teatroloagă și dramaturgă Miruna Grozav și subsemnata, la fel de tânără și "crudă" în ale teatrului precum ar putea fi etichetați și colegii de mai sus, cu toții fiind absolvenți ai Facultății de Teatru și Film de la Cluj în ultimii ani.

Tudor era nominalizat acum câțiva ani la Categoria Debut a Premiilor UNITER 2021 pentru regia spectacolului Nevrozele sexuale ale părinților noștri de Lukas Barfuss, producție a Teatrului Municipal Baia Mare. De atunci și până azi s-a afiliat Trupei Mihai Raicu a Teatrului de Nord ca regizor colaborator și tehnician. Personal, cred că Tudor face într-adevăr teatru atunci când acest lucru se cere în primul rând din partea lui. Mergând în sens opus regizorilor tineri care montează și montează în speranța accelerării ascensiunii lor înspre marile scene, cred cu tărie că lui Tudor îi e de ajuns să monteze și pe "micile scene" ale provinciei românești atât timp cât montările sale îi sunt sau îi pot fi fidele sincerității de care are nevoie în bucătăria sa intimă regizorală. Tudor nu caută să se trădeze pentru meserie, nu caută să se demonstreze breslei, ci are nevoie de demersuri în care să se poată exprima cu onestitate față de acestea două.

Miruna este absolventa generației 2021-2024 a specializării Teatrologie, actuală masterandă a specializării Management și Antreprenoriat Cultural a aceleiași facultăți clujene. Face parte dintre absolvenții publicați în colecția de dramaturgie contemporană DeMontat (Editura Presa Universitară Clujeană, 2024), volum lansat și în ediția cu numărul 34 a Festivalului Național de Teatru, care cuprinde textele Trenul spre Mare, Pământ și neam afânat și Scapă cine poate. Primul lucru pe care l-am observat la Miruna și pe care continui să-l descopăr este un tip de gândire și de folosire a uneltelor meseriei cu totul special. Cred că este un practician și un artist (deși nu-i place să folosească cuvântul ăsta) mult mai holistic decât ar vrea să creadă despre sine. Cu numeroase colaborări în timpul facultății atât ca dramaturg, cât și în calitate de critic și jurnalist cultural, cred că, alături de Tudor, unul dintre principiile care o ghidează în meserie este onestitatea. 

Despre ce mă recomandă pe mine ca parte din acest juriu n-o să povestesc prea multe. Voi spune doar că începând cu stagiunea 2023-2024, imediat după absolvirea Teatrologiei la Cluj, îmi duc veacul ca secretar literar al Trupei Mihai Raicu Satu Mare. Pot spune că am băgat puțin capul sub apă pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă la suprafață. Și mai pot spune, ca o continuare a laitmotivului onestității, că am învățat multe în timpul meu ca secretar literar despre valoarea reală pe care sinceritatea în breaslă dar și în relația intimă cu propria persoană o conține. Poate una dintre cele mai importante dar și cele mai grele lecții învățate a fost că idealismul romantic al facultății își mai pierde din strălucire la fața locului (sau la locul faptei) și că, mai presus decât atât, să fii onest față de tine în raport cu realitatea din jurul tău, lipsită de idealism și de romanță, nu e cel mai rău lucru din lume. Și că nu totul trebuie să fie sclipitor ca să fie bine.

Iar acum, câte ceva despre procesul de selecție a textelor din fața dumneavoastră: 

Nu degeaba am subliniat și resubliniat toată povestea asta cu onestitatea. Cred, despre textele pe care le-am ales ca fiind câștigătoare, că primul criteriu personal al fiecărui membru, nediscutat în prealabil, a fost sinceritatea. Scurt: îmi place sau nu îmi place? Îmi spune ceva sau nu? Poate nu atât ca profesionist, ca practician, ca teatrolog, regizor sau alte denumiri care aparțin CV-urilor, la urma urmei, ci pur și simplu ca om care citește un text dramatic. Cred că e important să exersăm uneori datul la o parte a teoriei învățată în facultate, să ne reamintim că gusturile criticii de specialitate rareori se suprapun peste gusturile majorității publicurilor (din păcate), și mai ales să învățăm să citim un text atât cu aceste lentile formate cât și peste ochelarii roz primiți la absolvire.

După cum am spus și la început, selecția poate părea surprinzătoare publicului (de fapt, mai bine spus: publicului de breaslă), și cred că această surpriză vine din lipsa artificiilor dramaturgice care pot fura ochiul când vine vorba de textele câștigătoare ale unui concurs de dramaturgie. Cu alte cuvinte, (personal, dar cred că se poate extinde și celorlalți membri ai juriului) n-am căutat noul și nemaifăcutul, dramaturgii inovatoare sau artificiile de stilistică ori structură asociate textului contemporan. Să nu fiu înțeleasă greșit, nu spun că toate aceste lucruri nu ar putea face parte dintr-un text valid de teatru, ci mai degrabă că prezența lor nu denotă automat un text contemporan bun. Consider că noi am mers pe simplitate: cât de bine este spusă o poveste. Dacă am căutat inovatorul, poate că a ținut de unicitatea premisei de la care pornește această poveste, dar cam atât. Nu am căutat texte care să spulbere noțiunile de dramaturgie contemporană predate în facultate ci ne-am îndreptat către ce ar putea gâdila publicul, și nu oamenii breslei. Ce ar putea fi interesant pentru spectatorul obișnuit? 

Dintre 86 de texte primite, răspunsul nostru este următorul:

• Sub apă de Ionuț Vișan, textul clasat pe locul trei
• Noul profet de Radu Popescu, textul clasat pe locul doi
• Petru sau Zece fără un sfert de Ioana Dajbog, textul câștigător, montat ulterior la Sala Studio a Teatrului de Nord în regia lui Tudor Dreve. 

Voi face doar pe scurtul scurtului un sinopsis al textelor, căci mi-ar plăcea mult mai mult să rămâneți destul de curioși încât să le citiți în volumul pe care puteți să îl descărcați gratuit din această pagină: 

Sub apă de Ionuț Vișan e un text care frizează thriller-ul și horror-ul printr-o combinație a legendelor din jurul localităților care au fost scufundate de ape în timpul regimului comunist. Dramatizarea lor rezultă într-o poveste despre un tată și un fiu, Andrei și Samuel, care revin la casa bătrânească a tatălui în încercarea de a rezolva misterul viselor în care fiul se îneacă în lacul din apropierea casei. Ionuț Vișan abordează teme precum abuzul domestic și sexual prin lentila mistificatoare a legendelor populare într-o formulă care, din punctul meu de vedere, ar atrage cu precădere segmentul de publicuri al adolescenților alături de cel al seniorilor.

Noul profet de Radu Popescu vizează în special publicurile adulte și, cred eu, este transpunerea dramatică a unei crize de identitate specifică vârstei de mijloc. Un corporatist și un om al străzii se întâlnesc întâmplător și se împrietenesc plecând de la relația precară pe care fiecare o are cu existența și divinitatea. Deși încă nu mă confrunt cu acel tip specific de neajuns și disperare care probabil survine după mai mulți ani petrecuți în câmpul muncii (sau fiind în viață, pur și simplu), cred că meritul textului este acela de a transmite lipsa de sens în încercarea găsirii unui sens. Și nu mă gândesc la acel sens general și unificator al întregii istorii trăite și încă netrăite a unui individ, ci mai degrabă la acel sens care să funcționeze în prezent și care să ne facă să mergem mai departe acum. 

Petru sau Zece fără un sfert de Ioana Dajbog este un text special în primul rând pentru că este inspirat din povestea personală a autoarei. Un text manifest, după cum afirmă Ioana, care povestește accidentul survenit fratelui mai mic al unei familii obișnuite împreună cu urmările acestuia, atât din punct de vedere emoțional și mental, cât și din perspectivă legală. Autoarea abordează probleme universale ale cetățeanului de rând: frustrarea față de sistemul deficitar al statului, probleme de familie și de sănătate mentală, și le traduce mai multor publicuri, alăturând o perspectivă copilărească ingenuă cu cea a unui tânăr adult care se lovește primele dăți de sistem dar și cu problemele unor părinți complet debusolați în fața avalanșei de urmări a unui accident care destabilizează întreaga familie. 

Mi-aș dori să citiți aceste texte, să le imaginați sau să le transpuneți pe scenă, dar cred că cel mai mult mi-aș dori ca ele să vă ridice întrebări în legătură cu dramaturgia noastră contemporană și ce înseamnă ea de fapt pentru noi, iubitorii de teatru, care ne dorim să molipsim această iubire mai departe. Ba nu, cred că de fapt cel mai mult îmi doresc ca acest concurs de dramaturgie să continue să crească și, poate, să țină minte atunci când va fi și mai mare câte ceva din ce-am scris eu aici.

Lectură plăcută!