Spectacole de neratat în luna mai la Teatrul de Nord Satu Mare

29.04.2025

Comunicat de presă 

Spectacole de neratat în luna mai la Teatrul de Nord Satu Mare 

La începutul lunii mai, Trupa Mihai Raicu vă invită să (re)descoperiți trei povești captivante, care vorbesc, fiecare în felul său, despre bucuria și complexitatea vieții: „Maidanul cu dragoste”, „Jocul de-a vacanța” și „Nuntă în Oaș”.

Duminică, 4 mai, de la ora 19, la Sala Studio, vă propunem ultima întâlnire din această stagiune cu atmosfera plină de farmec și nostalgie din „Maidanul cu dragoste” de G.M. Zamfirescu, în regia lui Andrei Mihalache.

Confesiunea rememorativă a copilăriei și adolescenței eroului, într-un colț de mahala muncitorească - cu o populație pestriță, oameni buni și răi, convulsii domestice, izbucniri pasionale, griji și bucurii mărunte - este surprinsă de regizor într-un spectacol pitoresc, atât prin decupajul textului, cât și prin jocul actoricesc și scenografie. Distribuția: Stelian Roșian, Alina Negrău, Carmen Frățilă, Ciprian Vultur, Andreea Mocan, Cătălin Mareș, Alexandra Odoroagă, Lucia Maria Racșan, Sorin Oros, Tibor Székely, Sara Văran, Cezar Gardoș. Decor: Alexandru Radu; costume: Wilhelmina Kuron Bekesi.

Joi, 8 mai, de la ora 19, la Sala Mare, vă așteptăm la „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regizat de Andrei Mihalache.

O comedie romantică subtilă și tandră, „Jocul de-a vacanța” aduce în fața publicului povestea unui grup de prieteni care evadează din cotidian, în căutarea unei libertăți fără reguli și etichete. Dincolo de zâmbete și umor fin, spectacolul dezvăluie fragilitatea relațiilor și dorințele nespuse, într-o lume în care fiecare își caută propria fericire.
Andrei Mihalache propune o punere în scenă sensibilă, poetică și plină de haz, în care spectatorii vor descoperi nu doar farmecul epocii interbelice, ci și teme mereu actuale despre identitate și nevoia de evadare.

În distribuție: Sorin Oros, Andrei Stan, Andreea Mocan, Stelian Roșian, Raluca Mara, Anette Marka, Tibor Székely, Cristian But, Carmen Frățilă, Lucia Maria Racșan și elevul Luca Terebesi. Scenografia și costumele sunt semnate de Mihai Vălu.

Duminică, 11 mai, de la ora 19, „Nuntă în Oaș” de Anca Munteanu, în regia lui Cristian Ban, revine în fața publicului sătmărean.

Spectacolul, realizat cu mult umor și sensibilitate, explorează raporturile dintre generații și felul în care tradițiile se adaptează sau se pierd într-o lume în continuă schimbare. Pornind de la un moment festiv - o nuntă -, textul propune o reflecție sinceră asupra dorințelor personale, migrației, rolurilor sociale și tensiunilor dintre trecut și prezent.
Din distribuție fac parte: Roxana Fânață, Andrei Stan, Alina Negrău, Ioana Cheregi, Andrei Gîjulete și Raluca Mara. Decorul și costumele sunt realizate de Tudor Prodan, iar creația costumelor tradiționale îi aparține Cristinei Milea. Muzica originală este compusă și interpretată de Vlad Giurge.

Stagiunea Trupei Mihai Raicu se apropie de final - se lucrează deja la ultima premieră, care va avea loc pe 18 mai -, astfel că vă invităm să profitați de spectacolele programate în această perioadă.

Mai multe informații despre programul lunii puteți găsi pe site-ul teatrului, https://teatruldenord.ro/go/program.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrală (str. Horea nr. 6) sau online: https://teatruldenord.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2201. Informații: 0261 712 106 | 0786 538 580.


ȘTIRI
Ecouri de showcase - Ion Parhon: ANATOMIA MARIAJULUI DINTRE TEATRU ȘI VIAȚĂ
Premieră-eveniment: DESPRE TANDREȚE
Cea mai cunoscută poveste din folclorul japonez, pusă în scenă la Satu Mare
CEILALȚI. Spectacol independent premiat, în turneu național
Ecouri de showcase – CLAUDIU GROZA: Showcase septentrional
Patru reprezentații pentru abonații Teatrului de Nord
CLEAN HANDS, premieră la Sala Studio a Teatrului de Nord
Spectacol găzduit: ULTIMA HALTĂ ÎN PARADIS
Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026
Programul lunii aprilie 2026
Ecouri de showcase - Oana Balaci: Cinci zile la showcase-ul Teatrului de Nord din Satu Mare
Spectacole din Arad pe scena Teatrului de Nord
„Nunta de argint”, o confesiune despre iubire și luciditate
Programul Trupei Mihai Raicu în luna martie
Spectacole invitate, la finalul lunii februarie
Ecouri de showcase - Mirela Sandu Gheorghiu: Între basm, furie și revelație - un showcase al neliniștilor de azi
Ecouri de showcase - Luana Popa: Urme
Ecouri de showcase - Radu Preda: Vitrina cu surprize a Teatrului de Nord Satu Mare
Programul Trupei Mihai Raicu în luna februarie 2026
SHOWCASE 2026
INEVITABIL revine pe sena Teatrului de Nord
„Profesorul de franceză”, spectacol cu prilejul Zilei Culturii Nationale
Vă invităm să descoperiți un Shakespeare proaspăt, actual și plin de umor
Primul spectacol din acest an: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Premieră: DRAGOSTEA CELOR TREI PORTOCALE, regia Ovidiu Caița
Teatrul Magic Puppet - caNON, spectacol de păpuși pentru adolescenți și adulți
Caragiale orădean, la Satu Mare!
Teatrul Magic Puppet aduce la Satu Mare spectacolul „De ce să strici o știre bună cu adevărul?”
ImproȘtim sărbătorește 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare!
Premieră la Sala Studio: „Nunta de argint”
CP: Programul lunii noiembrie la Teatrul de Nord
Cronică de Nona Rapotan la spectacolul LIVADA DE VIȘINI
Spectacolele Trupei Mihai Raicu la final de octombrie
DINCOLO DE MACI, spectacol găzduit
Premieră la Sala Studio: rent-a-family.srl
Octombrie vine cu un program încărcat la Teatrul de Nord!
Premieră: „Ciudatul rol al întâmplării”, fantezie comică de Ion Băieșu
Două spectacole de studio și unul în aer liber
Trupa Mihai Raicu deschide stagiunea 57
Atelier-laborator „The sequencer”, cu Florin Fieroiu
DOSARELE SIBERIEI, 3 iulie 2025 - ora 19, Sala Mare
REALITĂȚI ABSURDE | Parcul Central Satu Mare
Cei Trei Purceluși - spectacol dedicat Zilei Copiilor
Dragă statule român... cronică de Nona Rapotan
„Inevitabil”, ultima premieră a stagiunii la Teatrul de Nord
Cronică de Daria Stan la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ
În căutarea unor texte pentru publicul spectator - Spațiul dintre noi - Focus Drama 2024
„Shakespeare se scrie cum îmi place mie” – cronică de teatru de Mariana Ciolan
Trupa Mihai Raicu pregătește ultima premieră a stagiunii
Spectacole de neratat în luna mai la Teatrul de Nord Satu Mare




Teatrul de Nord este o instituție publică
finanțată de Primăria Municipiului Satu Mare

TEATRUL DE NORD SATU MARE
Str. Horea nr. 3-5
440004, Satu Mare
Telefon SECRETARIAT: +40261715876
Telefon POARTĂ: +40261712538
(str. Doja nr. 3)


  Termeni si conditii    Politica de confidentialitate   

   RO   HU   EN   DE  
Bilete online